A ieşit de sub tipar, la sfârşitul anului trecut, monografia mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, o carte-album în format A4, de peste 250 de pagini, tipărită color în întregime, pe o hârtie de foarte bună calitate.

Cartea a apărut la Editura Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, şi poartă titlul semnificativ: „Mănăstirile şi schiturile din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului – CHIVOTE ALE CREDINŢEI”. Volumul este dedicat împlinirii a 25 de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi Anului Misiunii Parohiei şi Mănăstirii azi.

Monografia ilustrată privitoare la CHIVOTE ALE CREDINŢEI, Mănăstirile şi Schiturile din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, întocmită ca urmare a îndemnului atât de potrivit şi de actual pentru vremea noastră al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, atent sprijinitor al eforturilor de repertorizare a Parohiilor şi Mănăstirilor din cuprinsul României, este un răspuns firesc şi concret al fiilor eparhiei, înzestraţi cu harul cărturăresc şi cu devoţiune filială.

Prin acest bogat volum se concretizează, la nivelul Transilvaniei septentrionale, zonă de veche şi relevantă trăire ortodoxă, direcţia de cercetare istorică şi instituţională care anturează fecund şi îmbogăţeşte spiritual anul 2015, proclamat în Biserica Ortodoxă Română drept An al Misiunii Parohiei şi al Mănăstirii.

În Eparhia Maramureşului şi Sătmarului îndemnul Prea Fericirii Sale a fost apropriat şi sprijinit cu aleasă râvnă spirituală de iluştrii ierarhi, Arhiepiscopul Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi Justin Hodea Sigheteanul Arhiereu-vicar, fii vrednici şi statornici ai monahismului maramureşean, fiind astfel pusă în valoare, odată mai mult, extraordinara bogăţie cultural-spirituală şi artistică a regiunii septentrionale din cuprinsul spaţiului ortodox românesc.

În mirificul Maramureş, atât de autentic românesc şi atât de profund creştin, valorile ortodoxe româneşti răsar la tot pasul, îl însoţesc pe omul locului în toate momentele vieţii şi deopotrivă pe trecătorul venit din altă parte, dornic să-i cunoască şi să-i admire monumentele istorico-bisericeşti, mărturii ale statorniciei în credinţă, în primul rând specificele edificii bisericeşti din lemn, prin care a uimit o lume întreagă. Aici turlele de lemn ale bisericilor, amplasate de regulă pe terase vizibile din depărtare, se înalţă semeţ spre cer, împungându-l parcă, glăsuind peste timp despre tăria de caracter şi tensiunea spre înalt care-i animă pe locuitorii acestui ţinut ce pare de legendă.

O civilizaţie a lemnului, aşa cum numai aici găseşti, domină regiunea masiv românească din această margine de Ţară. Încântă peisagiul natural şi mai ales civilizaţia rurală, arhitectura satelor şi portul de aici, obiceiurile prin care românii zonei au apărat şi perpetuat o veritabilă cultură populară, autentică icoană a unei vieţi curate şi cu frică de Dumnezeu. Căci aici, oamenii ce au locuit şi locuiesc Maramureşul cnezial şi voievodal au prezervat şi au transmis, în timp, civilizaţia românească din această margine de Ţară, o veritabilă cultură, nepermeată de nonvalori, oferind românităţii marca autentică prin care spaţiul acesta nordic se dovedeşte a fi, spun unii şi nu puţini, un fidel creator şi păstrător de nestemate valori spirituale, cultural-artistice cu caracter şi neştirbită identitate naţională.

În prelungirea Maramureşului vine Sătmarul, şi apoi Bihorul, zone puternic influenţate de valorile culturii septentrional româneşti, flancând astfel Nord-Vestul ţării noastre cu vetre monahale unde s-a creat, în veacuri de demult, şi depozitat cea mai veritabilă cultură şi artă transilvan-românească, spiritualitate identitară care contribuie în cel mai înalt grad la specificul naţional. Mănăstirile din acest areal şi-au avut rosturile lor în ansamblul civilizaţiei româneşti în general, menţinând aprinsă în condiţii dificile şi adeseori asupritoare candela credinţei strămoşeşti, cu particularităţi care şi astăzi uimesc prin trăinicie şi dârzenie a crezului românesc şi ortodox. Tocmai de aceea sunt căutate şi cercetate nu numai de către români, dar şi de tot mai mulţi specialişti şi turişti străini, dornici să se desfete spiritualiceşte, să ne cunoască mai bine, să pătrundă tainele unei istorii îndelungate şi a unei culturi de o extraordinară vitalitate.

Vetrele monahale ortodoxe din Maramureş şi Sătmar spun istoria unei credinţe vii, statornică şi dârză, pe care asupritorii şi puternicii vremii au vrut-o îngenuncheată şi docilă, dar au realizat, în cele din urmă că oamenii locului sunt mai tari decât puterea lor armată, mai adânci în crezul lor ortodox decât orice speculaţie sau curent religios ademenitor, fiind parcă înrădăcinaţi în pământul ce le-a fost plămadă şi în biserica ce le sfinţeşte pământul care i-a plămădit. Cititorii care vor citi rândurile acestei monografii şi vor vedea imaginile atât de frumoase ce îmbogăţesc imagistic volumul, vor afla la fiece pagină, în cuvinte sau în fotografii, memento-uri ale statorniciei în ortodoxie şi mărturisiri ale unor trăiri autentic şi nedezminţit româneşti.

Volumul de faţă se remarcă prin acurateţea prezentării acestor vetre monahale, prin ţinută ştiinţifică, prin prezentare grafică nu în ultimul rând. Este meritul alcătuitorilor acestei lucrări de a ne fi pus în faţă informaţii şi imagini cu privire la aceste valori perene româneşti, care fac din Maramureş un spaţiu inconfundabil al vechii şi actualei civilizaţii româneşti dintr-un areal atât de identitar ca acesta. Lucrarea se prezintă, totodată, drept un preţios ghid pentru localnici şi deopotrivă pentru călătorii prin acest spaţiu, fie români, fie străini.

Avem pentru aceasta să aducem calde mulţumiri celor care au trudit la întocmirea acestei valoroase lucrări, ce va fi solicitată, nu ne îndoim, de mulţii doritori să cunoască şi să admire frumuseţile naturale şi mai ales spirituale ale Maramureşului şi Sătmarului: Arhim. dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Arhim. dr. Timotei Bel, exarhul mănăstirilor din eparhia Maramureşului şi Sătmarului şi Arhim. dr. Paisie Cinar, duhovnicul Mănăstirii Bârsana.

Prof. dr. Nicolae EDROIU, membru corespondent al Academiei Române