EVENIMENT Singurul festival celtic organizat în Europa de Est – Celtic Transilvania – are loc în acest final de săptămână la Beclean, în apropierea unei vechi așezări celtice descoperită de arheologi.
EVENIMENT Organizatorii au reprodus în mărime naturală un adevărat sat celtic, cu meșteri și războinici, iar iubitorii de produse inedite pot găsi aici bijuterii confecționate din… dinți de nutrie.
Ajuns la a treia ediție, Festivalul Celtic Transilvania, vine an de an cu noi surprize. La Beclean este singurul festival celtic organizat în Europa de Est, care îmbină activitățile de reconstituire istorică a perioadei celtice a Transilvaniei cu muzica.
Bistrițenii care au ajuns în satul celtic au putut admira spectaculoasele costume de luptă, au putut asista la demonstrații de vitejie, și, pentru că totul este interactiv, au fost provocați să își încerce măiestria în mânuirea arcului, să țeasă la război alături de celți sau să ajute la pregătirea vaselor din ceramică pentru a fi arse și mai apoi folosite la mâncare.
Nu lipsesc produsele tradiționale, unice, pe lângă arme, vase din lemn sau ceramică, putând fi cumpărate și săpunuri naturale sau bijuterii inedite. Pe lângă deja banalele bijuterii din lemn, os sau din fier și alamă, atracția o constituie o pereche de cercei sculptați pe dinți de nutrie.
„Dinții au fost mai lungi, am tăiat din ei ca sa iasă bine cerceii” a explicat creatoarea ineditelor bijuterii.
O pereche de cercei de nutrie se pot cumpăra cu 35 de lei.
Festivalul Celtic Transilvania, se desfășoară în perioada 22—24 iulie la Beclean și este organizat de Asociația Celtic Transilvania Beclean în colaborare cu primăria orașului Beclean, pe un platou din aproprierea orașului, locația nefiind una aleasă la întâmplare, săpăturile arheologice efectuate în această zonă arătând că aici au existat așezări celtice.
sursa info
sursa foto