AcasăEvenimentEVENIMENT - Ziua Imnului Naţional sărbătorită în Baia Mare

EVENIMENT – Ziua Imnului Naţional sărbătorită în Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848. Cu această ocazie, în marile oraşe din ţară se intonează Imnul Naţional de Stat, au loc ceremonialuri militare de cinstire a simbolului naţional, precum şi manifestări religioase de binecuvântare a poporului român şi de pomenire a înaintaşilor care s-au jertfit pentru patrie.

„Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea la data de 29 iulie 1848, la originea Imnului Național al României fiind poemul patriotic „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Acest imn, „o adevărată Marsilieză românească”, după cum l-a numit Nicolae Bălcescu, a însufleţit numeroasele adunări ale militanților pașoptiști pentru drepturi naționale.

„Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol, însă a fost cântat din nou în timpul revoltei de la Brașov din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului. (Oana Nistor)

ACTUALIZARE

Azi, 29 iulie 2015, incepand cu ora 10, in Piata Tricolorului din municipiul Baia Mare a avut loc ceremonia militara prilejuita de sărbătorirea Zilei Imnului National al Romaniei. Detaşamentul de onoare a prezentat onorul prefectului judetului Maramures, ing. Anton Rohian iar Fanfara Municipala Baia Mare a intonat Imnul de Stat al Romaniei.

Au participat: prefectului judeţului Maramureş, ing. Anton Rohian, senatorul UNPR Ciprian Rogojan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, vice primarul municipiului Baia Mare, Istvan Ludescher, comandanţii şi şefii unităţilor şi instituţiilor aparţinând Sistemului National de Aparare, Ordine Publica  si Siguranta Nationala din  garnizoana Baia Mare, reprezentanti ai Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere “Al. Ioan Cuza”, veterani de  război, reprezentanti ai instititutiilor deconcentrate si ai partidelor politice din judetul Maramures.

Despre istoricul si semnificatia Zilei  Imnului National al Romaniei a vorbit Diana Muresan, consilier principal in cadrul Serviciul Judeţean Maramureş al Arhivelor Naţionale.

Ziua de 29 iulie este Ziua Imnului Naţional al României. În această zi, în anul 1848, Anton Pann a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste Deşteaptă-te, române! Acesta a devenit după Revoluţia anti-comunistă din 1989 imnul naţional al României. Deşteaptă-te, române!, este o creaţie românească devenită crez şi imbold spre biruinţă. Acest cântec revoluţionar poartă o profundă semnificaţie istorică. S-a dovedit a fi imnul fraternităţii, insumand contribuţia unui ardelean, Andrei Mureşianu, şi a unui muntean, Anton Pann.

La finalul ceremoniei au sustinut un spectacol artistic directorul Teatrului Municipal Baia Mare, Claudiu Pintican, copii de la Cercul de Estrada Muzicala (profesor Doina Bentu) si Cercul de Canto din Baia Mare (profesor Adriana Diaconu) si Fanfara Municipala (dirijor Florian Matasaru, solista Cristina Ioan).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA