Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit. Voi, deci, ascultaţi pilda semănătorului: De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi îndată îl primeşte cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor. Iar sămânţa semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul şi-l înţelege, deci care aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci. (Matei 13, 10-23)

***

Parabolele rostite de Domnul Iisus Hristos au menirea de a ne descoperi învăţături mai pre­sus de înţelegere. Parabolele rostite au plecat de la situaţii cunoscute de către ascultători, pentru a ajunge la ceva mai pro­fund.

Domnul Hristos S-a coborât până la statura omului pentru ca acesta să poată înţe­lege puţin din ceea ce era dumnezeiesc. Multe parabole au fost tălmăcite de către Mân­tuitorul. Aşa s-a întâmplat şi cu parabola semănătorului.

De fapt, această pildă este aseme­nea unei scări pe care toţi ne regăsim. Oare nu mă identific şi eu cu cel ce aude Cuvântul lui Dumnezeu, dar inima îi rămâne rece? Oare nu sunt şi eu ca să­mânţa dintre spini? Am crescut repede, dar am fost influenţat de tentaţiile acestei lumi. Oare sunt asemeni seminţei din pă­mântul cel bun?

Acest lucru îl putem vedea din roadele fapte­lor noastre. Bine am lucrat, roade bune ne-am agonisit. Rău am lucrat, celor rele ne-am făcut părtaşi. Întâi Dumnezeu sea­mănă, iar noi îngrijim; apoi, El grijeşte ceea ce noi am rodit. (Pr. Dumitru Păduraru)