”Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni”. (Matei 4, 25/ 5, 1-13)
Mântuitorul ne descoperă o „reţetă a fericirii”. Mulţi dintre noi orbecăim prin această viaţă în căutarea unei dorite fericiri. Unii chiar au anumite standarde la care se raportează atunci când caută fericirea: o casă cu multe camere, o maşină produsă de o anumită firmă, soţul sau soţia să se asemene cu o anume vedetă. În multe situaţii, fericirea dorită de noi este doar o simplă şi dezarmantă iluzie.
În predica de pe munte, Mântuitorul ne învaţă cum să devenim fericiţi, raportându-ne la veşnicia lui Dumnezeu. Un creştin este un om fericit prin excelenţă, pentru că toată viaţa sa este în legătură şi sub ocrotirea lui Dumnezeu. Dacă nu este legată de poruncile Domnului Hristos, de viaţa morală, fericirea este doar un surogat palid al fericirii.
Fericirea nu este deplină dacă o trăieşti în mod egoist. Trebuie s-o poţi împărtăşi şi altora. Sfântul Chiril al Ierusalimului aşa ne învaţă: „dacă stai cu tărie în credinţă, eşti un om fericit”. (Pr. D. Păduraru)
