”Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Matei 6, 31-34/7, 9-11)

Din Evanghelia de astăzi vedem cum au privit sfinţii lumea aceasta şi cum şi-au petrecut această viaţă, dorind să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu. S-au îngrijit mai puţin de hrana trupească; mâncau pentru a trăi, nu trăiau pentru a mânca; erau mai puţin preocupaţi de ce vor bea sau cu ce se vor îmbrăca.
Dumnezeu le ştie nevoile şi limitele. Sfinţii nu sunt indiferenţi la lumea aceasta, ci ştiu care sunt priorităţile unui urmaş al Domnului Iisus Hristos. Sfinţii nu au fugit de lume, ci de prea lumescul din ea.
Cum trebuie să privim sfinţenia? În nici un caz ca pe o piesă de muzeu, dar nici ca pe o simplă trăire de moment. Sfinţenia nu prezintă extreme, ci normalitatea înduhovnicită. Sfinţii au respect pentru Dumnezeu, pentru semeni şi pentru propria persoană. Ei sunt casnicii lui Dumnezeu, rugătorii şi mijlocitorii noştri în faţa lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că „sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei care cred şi iubesc pe Dumnezeu, cu adevărat sunt sfinţi“. (Pr. Dumitru Păduraru)