Acasăsinucidere maramuresEVANGHELIA ZILEI - Testamentul Mântuitorului

EVANGHELIA ZILEI – Testamentul Mântuitorului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. (Ioan 16, 2-13)

***

Sfântul Ioan Evanghelistul ne prezintă Cuvântarea de despărţire, care, putem spune, este testamentul pe care Domnul Iisus Hristos a dorit să-l lase ucenicilor Săi, dar şi celor care vor deveni urmaşi ai Săi.

Sunt cuvinte care depăşesc dorinţa unui tată care se desparte de fiii săi; sunt îndemnurile pe care Fiul lui Dumnezeu le adresează celor care-I vor purta numele.

Această cuvântare Mântuitorul a rostit-o înainte de condamnarea şi răstignirea Sa. Astfel, El i-a pregătit pe ucenici pentru cele ce vor urma. Cu siguranţă că aceştia nu au înţeles prea bine cele la care a făcut referire Domnul Hristos. Poate chiar li s-a părut puţin straniu; erau şi ei oameni cu limitele şi frustrările lor.

În versetul 13 din pericopa de astăzi, Domnul Hristos mărturiseşte că în curând va veni Duhul Adevărului. Este vorba de Sfântul Duh, Cea de-a Treia Persoană a dumnezeirii, Cel care va călăuzi lumea spre Adevăr.

Sfântul Grigorie Teologul aşa mărturiseşte: „Cine nu iubeşte adevărul, nu l-a cunoscut încă.“ (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA