”Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei. Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: „Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?” De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia: „Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec.” Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El. Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă; căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea”. (Ioan 12, 36-47)
Ne îndeamnă Domnul Iisus Hristos „cât aveţi Lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii”. El este Lumină din Lumină, Lumina lumii şi Lumina cea de-a pururea fiitoare. Din perspectiva acestor cuvinte să privim şi spre ziua de mâine, ziua slăvitei Înălţări la cer a Domnului Hristos.
Îndemnul Mântuitorului este ca fiecare să devină o lumină şi încă o lumină din Lumina vieţii şi învăţăturii Sale. Observăm că există o luptă între întuneric şi lumină, între bine şi rău. Un om păcătos are sufletul întunecat, inima împietrită în rele, iar de pe chipul său a dispărut seninătatea binecuvântării divine. Părinţii Bisericii vorbesc despre un „război nevăzut” care se dă pentru sufletul fiecăruia dintre noi. Necinstea, minciuna, imoralitatea, falsa credinţă sunt cursele ce ni se întind ademenitor în acest război.
Ne-a plămădit Mântuitorul ca fii ai Luminii. Să fim, nu vremelnice scântei, ci veşnice făclii ale Învierii şi Înălţării. (Pr. D. Păduraru)
