”Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie. Atunci Iisus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii. Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela. Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis: Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El. Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat. Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela.” (Matei 9, 18-26)

Sfântul Evanghelist Matei ne-a lăsat mărturie despre două minuni săvârşite de Domnul Iisus Hristos: vindecarea unei femei care era bolnavă de 12 ani şi vindecarea fiicei unui dregător iudeu.
Acest dregător se numea Iair şi era slujitor la sinagogă. Iair, plin de speranţă, roagă pe Mântuitorul să-i vindece copila. Dacă ne punem în situaţia acestui părinte îndurerat, înţelegem ce este în sufletul unui părinte atunci când îşi vede copilul bolnav. Nopţile nedormite şi zilele zbuciumate se uită la primul zâmbet al copilului. Poate după ce a crescut, fiul sau fiica au uitat tot zbuciumul părinţilor.
Să nu uităm că aşa cum ne comportăm cu părinţii, la fel se vor comporta şi copiii noştri cu noi. Să-i învăţăm pe copii să preţuiască lacrima, oftatul sau obrazul obosit al mamei sau al tatălui. Copilul aduce pace într-o căsnicie tulburată, cuviinţă într-o căsnicie dezordonată, ordine într-o căsnicie risipitoare.
În faţa unui copil, patimile tac, viciile se ascund, iar familia se purifică. (Pr. Dumitru Păduraru)