“Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile”? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice”. (Marcu 11, 11-23)
Când citim despre blestemarea smochinului neroditor şi alungarea negustorilor din Templul din Ierusalim, parcă ne cuprinde un sentiment de dezamăgire. Oare Îl putem vedea pe Domnul Iisus Hristos blestemând, punând mâna pe bici şi izgonind din templu pe cei ce-şi aveau afacerile aici?
Să fim cu luare aminte – şi pedeapsa lui Dumnezeu este un mijloc de a îndrepta lucrurile şi a le aduce în bună rânduială. Putem constata că de neroditori smochini e plină lumea.
Găsim persoane bine crescute, dar lipsite de temeinice realizări. Ne mulţumim cu lucrurile facile, omiţând sau ocolind bucuria şi satisfacţia rodirii şi a rodului.
Cei din templu doar culegeau „roade“ speculând buna credinţă a închinătorilor. Atmosfera nu mai era a unei case a Tatălui ceresc, ci semăna cu un bazar zgomotos.
Noi înţelegem că un creştin este asemeni unui smochin care trebuie să aducă roade. Fiecare dintre noi trebuie să-şi înfrumuseţeze sufletul şi viata aşa cum trebuie să fie un locaş al lui Dumnezeu. (Pr. Dumitru Păduraru)
