”Şi a venit de cealaltă parte a mării în ţinutul Gadarenilor. Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri, pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească; şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui. Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi. Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea. Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare. Iar cei care-i păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat. Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci. Şi ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit. Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau”. (Marcu 5, 1-20)
Întotdeauna vindecarea aduce cu ea o nespusă bucurie, iar această bucurie simţi că trebuie împărţită cu cineva.
În pericopa evanghelică de astăzi, cel care fusese demonizat, după miraculoasa vindecare, a dorit să urmeze pe Domnul Iisus Hristos. Însă Mântuitorul l-a îndemnat să meargă la ai săi. Dintr-un demonizat a devenit un misionar dornic de a împărţi lumină celor din jurul său.
Remarcăm formula folosită de demon: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt?” Demonii ştiu cine este Hristos şi se roagă să nu-i chinuie.
În cel demonizat vedem chipul omului decăzut şi îndepărtat de Dumnezeu. Există o scară a involuţiei a celui depărtat de Dumnezeu: omul scade, cade şi decade. Cel posedat locuia în morminte, era neliniştit şi se rănea cu pietre. Din această stare a ajuns să se roage.
Demonii şi păcatele aduc însingurare, rugăciunea aduce linişte şi iluminare. După vindecare nu mai înfricoşa pe nimeni, deoarece Domnul Hristos era în inima lui. (Pr. D. Păduraru)
Evanghelia zilei: Rugăciunea aduce linişte şi iluminare
loading...