„Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. (Matei 10, 16-22)
Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu vor fi cu luare aminte la cele pe care Domnul nostru Iisus Hristos ni le-a poruncit. În pericopa evanghelică de astăzi, Mântuitorul ne spune: „Iar cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui!“.
Înţelegem că răbdarea nu este ceva de moment – acum sunt răbdător, iar peste puţin timp nu mai am răbdare. Răbdarea izvorăşte din credinţa în Dumnezeu şi din dragostea pe care o avem pentru Domnul Hristos.
Să nu fim superficiali; răbdarea rodeşte doar în inimile celor ce-şi dăruiesc viaţa lui Dumnezeu. Răbdarea are diferite feţe. Putem vorbi de răbdarea elevului, dar şi de cea a învăţătorului, de răbdarea celui căsătorit, dar şi a celui dedicat vieţii monahale.
Amintim de răbdarea celui care se află pe patul de suferinţă, dar şi de răbdarea celui care se străduieşte să-i ofere sănătatea trupească. Cu răbdarea ne însoţim când plecăm pe drumul care duce spre poarta Raiului. Răbdarea nu se termină la cel care ştie calea smereniei şi a nădejdii în Dumnezeu”. (Pr. Dumitru Păduraru)
