”Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile”? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” (Marcu 11, 11-23)
Cele două evenimente amintite de pericopa evanghelică de astăzi – blestemarea smochinului neroditor şi alungarea negustorilor din Templu – s-au petrecut după intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos.
Fiul lui Dumnezeu a dorit să pregătească pe ucenicii Săi, dar şi mulţimile, pentru jertfa Sa. Ucenicilor le-a arătat că deşi acel smochin era bine crescut, nu avea roade. Doar roadele sunt cele care dau dimensiune şi consistenţă vieţii unui urmaş al Domnului Hristos.
Apoi Domnul Hristos a pregătit Templul: a alungat pe cei care doar în aparenţă slujeau lui Dumnezeu. Ei urmăreau doar interesele personale: se îmbogăţeau speculând evlavia celor care veneau la Templu. Domnul Hristos a fost foarte tranşant: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema!“
Cu Dumnezeu nu se face negoţ. Singura „afacere“ este să-I oferim sufletele noastre. Profitul va fi însutit şi înmiit. Sfântul Marcu Ascetul aşa ne învaţă: „Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine“. (Pr. Dumitru Păduraru)
