”Şi ieşind, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-L piardă. Iisus, împreună cu ucenicii Lui, a plecat înspre mare şi mulţime multă din Galileea şi din Iudeea L-a urmat. Din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului şi Sidonului, mulţime mare, care, auzind câte făcea, a venit la El. Şi a zis ucenicilor Săi să-I fie pusă la îndemână o corăbioară, ca să nu-L îmbulzească mulţimea; Fiindcă vindecase pe mulţi, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toţi câţi erau bolnavi. Iar duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea Lui şi strigau, zicând: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi El le certa mult ca să nu-L dea pe faţă”. (Marcu 3, 6-1)
La începutul activităţii Sale misionare, Domnul Iisus Hristos nu era foarte cunoscut. Încă nu-şi alesese toţi ucenicii şi nici nu era perceput ca un învăţător. Popularitatea Sa a crescut şi a ajuns să fie căutat de mulţi oameni bolnavi sau demonizaţi. Ei doreau ca măcar să se atingă de El.
Alţii, puţini la număr, farisei şi irodieni, au ţinut un sfat de taină pentru a-L prinde pe Mântuitorul. Evanghelia ne mai aminteşte şi de demoni, de duhurile cele necurate. Aceştia, când Îl vedeau pe Mântuitorul, cădeau înaintea Lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”. Pe aceşti „experţi” ai prefăcătoriei, Domnul Hristos i-a mustrat.
De ce? Răspunsul îl avem în cuvintele Evangheliei: „ca să nu-L facă ei cunoscut”. Altfel spus, Fiul lui Dumnezeu trebuia să fie cunoscut şi recunoscut de către oameni, prin lucrarea Sa, prin cuvintele şi prin faptele Sale. Sfântul Ioan Damaschin aşa ne învaţă: „răul este lipsa binelui, aşa cum întunericul este lipsa luminii”. (Pr. D. Păduraru)
