Acest fragment evanghelic îl numim „cuvântarea de despărţire” a Domnului Iisus Hristos. Domnul Hristos se prezintă pe Sine ca fiind viţa cea adevărată, iar fiecare urmaş al Său se aseamănă cu o mlădiţă de viţă-de-vie.
Există un raport de filiaţie între Fiul lui Dumnezeu şi cei ce-I păzesc poruncile şi rămân în dragostea Sa. Domnul Hristos îi numeşte pe ucenicii Săi prieteni, adică ei sunt într-o relaţie de comuniune desăvârşită şi au aceleaşi idealuri şi preocupări. Prietenia la care face referire Domnul Hristos nu este o simplă relaţie de moment, o amiciţie conjuncturală.
Această prietenie implică dragoste, respect şi jertfelnicie în numele lui Dumnezeu. Spre deosebire de preceptele Legii vechi, Mântuitorul ne spune: „Să vă iubiţi unul pe altul”.
Acesta este testamentul-poruncă al Fiului lui Dumnezeu. Cel botezat în numele Sfintei Treimi este prieten şi urmaş al Domnului Hristos, dar şi frate cu fiecare semen. (Pr. D. Păduraru)