Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii? Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis. (Ioan 14, 21-24)

***

Cuvintele Evangheliei de astăzi ne lămuresc despre comuniunea dintre Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul, Domnul Iisus Hristos. Înţelegem că poruncile Mântuitorului în fapt sunt cuvintele-porunci ale Tatălui ceresc. Cel care iubeşte pe Domnul Hristos iubeşte, implicit, şi pe Dumnezeu Tatăl.

Atunci când împlinim poruncile Sale, noi plinim poruncile Sfintei Treimi. Ne putem întreba: de ce este atât de important să ne raportăm mereu la ceea ce Domnul Hristos ne-a învăţat? Să înţelegem că, din cauza firii noastre îndreptate spre păcat, am primit din partea lui Dumnezeu poruncile.

Ele sunt pentru binele nostru şi pentru îndumnezeirea noastră. Nu Dumnezeu are nevoie de porunci, ci noi, cei muritori. În orice domeniu de activitate este nevoie de anumite norme care trebuie respectate de toată lumea. Şi viaţa noastră duhovnicească are nevoie de poruncile Domnului Hristos.

Omul face legi în acord cu limitele sale. Dumnezeu ne oferă porunci care, duse la împlinire, ne aduc înveşnicirea. (Pr. Dumitru Păduraru)