Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo. Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat. Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. (Matei 15, 29-31)
***
Activitatea Domnului Iisus Hristos, cu predilecţie, a fost îndreptată spre cei sărmani şi bolnavi. Mulţi dintre cei amintiţi îşi pierduseră orice speranţă în vindecare. Orbi, ciungi sau muţi, fiecare dorea să-şi recapete sănătatea.
Putem spune că Mântuitorul era Cel care plinea cele neîmplinite sau îndrepta pe cele deficitare. Cumva era o continuare a creaţiei divine. Să ne punem în situaţia celor de atunci. Oare nu am alerga şi noi să cerem ajutor de la Domnul Hristos? Oare nu am cădea în genunchi în faţa Sa şi nu am implora milostivirea Sa?
Câţi dintre cei aflaţi pe patul unui spital nu aşteaptă o mică alinare a suferinţelor? Pentru un bolnav nu există mâine; el nu-şi face planuri pe termen lung, pentru el există doar azi. Ne-am întrebat vreodată, cum este să nu mai ai o mână, un picior, să nu mai ai vedere?
Tuturor Domnul Hristos le-a întins o mână şi i-a încurajat. Ne spune Evanghelia că după vindecare toţi slăveau pe Dumnezeu. Dar şi Dumnezeu i-a făcut părtaşi vindecării! (Pr. Dumitru Păduraru)
