“Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale”. (Marcu 10, 46-52)

Orbul Bartimeu avea o percepţie a lui Dumnezeu diferită de a noastră. El nu vedea cu ochii, însă acest lucru nu l-a împiedicat să-I simtă prezenţa Domnului Iisus Hristos.

Când Mântuitorul l-a chemat, a sărit în picioare şi şi-a redobândit starea de fiu al lui Dumnezeu. Bartimeu se retrăsese din lume, cerşea stând jos, se simţea înjosit şi exclus. Dorinţa de vindecare i-a dat putere şi curaj. El a început să strige către Mântuitorul, numindu-L Fiul lui David. Nici situaţia în care se afla, nici mustrările celor din jur nu l-au putut opri să-şi cerşească izbăvirea.

Când Domnul Hristos l-a chemat, a îndrăznit şi s-a ridicat din condiţia de umil şi neajutorat cerşetor. După întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu Bartimeu era din nou un văzător al creaţiei divine.

Mulţi din cei care au ochi nu-L mai pot vedea pe Dumnezeu din cauza păcatelor şi a indiferenţei. După vindecare, Bartimeu I-a urmat Domnului Hristos. Nu mai era un cerşetor uitat de lume, ci un misionar iubit de Dumnezeu.