Acasăsinucidere maramuresEVANGHELIA ZILEI - O picătură de veşnicie

EVANGHELIA ZILEI – O picătură de veşnicie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi. (Ioan 6, 35-39)

***

Zilele de miercuri şi vineri din această săptămână sunt aliturgice, adică nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Însă, chiar şi aşa, propunem spre meditare cuvinte rostite de Domnul Iisus Hristos. Fiecare cuvânt al Său este benefic pentru orice suflet care doreşte să se adape din izvorul cel nesecat al înţelepciunii divine.

Deoarece ne pregătim să începem drumul Golgotei printr-o perioadă de post, să fim cu luare aminte la aceste cuvinte ale Domnului Hristos: „Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel care crede în Mine nu va înseta niciodată!“

Aici nu vorbim despre o simplă pâine, ci despre Hristos – Pâinea vieţii. Hrănindu-ne sufletul din cuvintele Sale, putem dobândi veşnicia. Când ne împărtăşim cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale Domnului Hristos, simţim că am primit o picătură de veşnicie.

Trupul se satură cu pâine dospită, sufletul se hrăneşte cu fiecare cuvânt al Mântuitorului. La masa Domnului Hristos sunt aşteptaţi toţi cei flămânzi şi însetaţi! (Pr. Dumitru Păduraru).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA