”Şi le zicea în învăţătura Sa: Luaţi seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să li se plece lumea în pieţe, şi să stea în băncile dintâi în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe, ei, care secătuiesc casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung, îşi vor lua mai multă osândă. Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult. Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa.” (Marcu 12, 38-44)
Domnul Iisus Hristos a atras atenţia celor din jurul Său spre obiceiul cărturarilor de a se ruga în mod ostentativ şi de ochii lumii. Apoi Mântuitorul a condamnat felul de a se comporta al cărturarilor. Ţineau cu tot dinadinsul să fie consideraţi oameni sfinţi.
Felul acesta fariseic de a fi „sfânt“ nu este unul plăcut lui Dumnezeu. Mai arată Domnul Hristos şi spre modul cum se făceau milosteniile la Templu. A impresionat gestul unei văduve sărace care a pus în cutia milei doi bănuţi, adică un codrat.
A pus puţin – spunem noi ca oameni. A pus mai mult decât toţi cei dinaintea ei – spune Domnul Hristos. Şi ne lămureşte – această femeie a oferit lui Dumnezeu din puţinul ei, nu din ceea ce-i prisosea. Nu valoarea a contat, ci faptul că a oferit din toată inima.
Noi spunem: cine are mult poate da mult, cine are puţin poate oferi puţin. În faţa lui Dumnezeu, puţinul devine mult, iar multul se dovedeşte a fi prea puţin. În cele duhovniceşti, nu multul face binele, ci binele face multul! (Pr. Dumitru Păduraru)
