Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer. Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer? Iisus a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între voi. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. (Ioan 6, 40-44)
***
Când Domnul Iisus Hristos a vorbit despre viaţa veşnică şi despre învierea din morţi, cei din preajma Sa nu au înţeles cele spuse. Mai bine zis, nu au surprins esenţialul cuvintelor divine, ci s-au grăbit să ajungă la o concluzie neconstructivă.
Pentru că ei cunoşteau pe Dreptul Iosif şi pe Fecioara Maria, au trăit cu impresia că au înţeles şi care este rostul în lume al Celui care le vorbea. Se vor fi întrebat: Cum poate Hristos să afirme că S-a coborât din cer, dacă ei ştiau prea bine casa unde locuia şi îi cunoşteau pe membrii familiei?
Însă locuinţa şi familia Mântuitorului la care se gândeau ei erau vremelnice, doar pentru această lume. De fapt, locuinţa Sa este lumea întreagă, dar poposeşte cu dragoste şi în inima şi în sufletul fiecărui creştin. Aparent, El părea a fi unul dintre ei, însă în realitate El era chiar Cel care le oferea o identitate.
Sfântul Teofan Zăvorâtul aşa mărturiseşte: „Viaţa duhovnicească este un altfel de tărâm în care înţelepciunea acestei lumi nu poate pătrunde“. (Pr. Dumitru Păduraru)
