”Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer. Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer? Iisus a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între voi. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”. (Ioan 6, 40-44)
Acum 2.000 de ani, când Domnul Iisus Hristos a vorbit despre viaţa veşnică şi despre învierea din morţi, cei din preajma Sa nu au înţeles esenţialul cuvintelor divine, ci s-au grăbit să ajungă la o concluzie pripită.
Ei cunoşteau pe Dreptul Iosif şi pe Fecioara Maria, şi s-au întrebat: „Cum poate Hristos să afirme că S-a coborât din cer, dacă ei ştiau prea bine casa unde locuia şi îi cunoşteau chiar şi familia?“ Însă „locuinţa“ şi „familia“ Mântuitorului erau vremelnice, doar pentru această lume.
De fapt, locuinţa Sa este lumea întreagă, dar poposeşte cu dragoste în inima şi-n sufletul fiecărui creştin. Dacă ne pregătim în mod deosebit când aşteptăm pe cineva în vizită, oare cum ne pregătim pentru a primi chiar pe Domnul Hristos?
Aparent, El era unul dintre ei, însă în realitate El era chiar Cel ce le oferea o identitate. Sfântul Teofan Zăvorâtul aşa mărturiseşte: „Viaţa duhovnicească este un astfel de tărâm în care înţelepciunea acestei lumi nu poate pătrunde“. (Pr. Dumitru Păduraru)
