Şi, ieşind din părţile Tirului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileii, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Şi I-au adus un surd, care era şi gângav, şi L-au rugat ca să-Şi pună mâna peste el. Şi luându-l din mulţime, la o parte, Şi-a pus degetele în urechile lui, şi scuipând, S-a atins de limba lui. Şi privind la cer, a suspinat şi a zis lui: Effatta! ceea ce înseamnă: Deschide-te! Şi urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui îndată s-a dezlegat, şi vorbea bine. Şi le poruncea să nu spună nimănui. Dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei Îl vesteau. Şi erau uimiţi peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească. (Marcu 7, 31-37)

***

Întorcându-Se din ţinutul Decapole, Domnul Iisus Hristos a vindecat pe un om care era surd şi gângav. În chip minunat, Mântuitorul a atins urechile şi limba celui bolnav, iar acesta a început să audă şi să vorbească.

Noi căpătăm aceste funcţii ale organismului de la naştere, însă cel amintit în Evanghelie nu a auzit şi nu a vorbit niciodată. Deci Domnul Hristos a intervenit pentru a remedia un neajuns al acestui om.

Oare cum ar fi să nu putem vorbi sau să nu auzim? Pentru un nou-născut primele cuvinte ale mamei sau ale tatălui sau chipurile lor rămân imprimate în minte pentru tot restul vieţii. Pentru acest om primele cuvinte şi prima imagine au fost cele ale Domnului Hristos. Erau icoana şi Evanghelia, imaginea şi cuvântul, prototipul şi întruparea Cuvântului.

Noi, cei care nu avem deficienţe de auz sau de vorbire, cum Îl percepem pe Hristos? Mai avem ochi şi pentru chipul Său? Mai suntem dispuşi să-I ascultăm cuvintele? Hristos, Icoana şi Cuvântul sunt cele care ne îndeamnă: Effatta! (adică Deschide-te!) (Pr. Dumitru Păduraru)