”Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus”. (Luca 4, 22-31)

Locuitorii Capernaumului au contestat puterea de a face minuni a Domnului Iisus Hristos. Mântuitorul le-a răspuns amintind de misiunea Sfântului Ilie, cel trimis de Dumnezeu în Sarepta Sidonului.
Contestatarii Domnului Hristos se îndoiau de faptul că din mijlocul lor se putea ridica un sfânt. Pentru ei Mântuitorul era un cunoscut de-al lor şi din acest motiv doreau o dovadă indubitabilă că El era Fiul lui Dumnezeu. Hristos Domnul le-a amintit că aşa cum contemporanii Sfântului Ilie s-au îndoit de misiunea lui de prooroc, la fel se îndoiau şi de autoritatea divină a Lui.
Există o tendinţă în fiecare generaţie de a-şi contesta valorile şi personalităţile. Ilie a fost prigonit, Mântuitorul a fost răstignit. Cu autoritatea proorocului, Sfântul Ilie a arătat poporului care este adevăratul Dumnezeu.
Aşa ne rugăm în această zi: Sfinte Ilie, roagă-te Bunului Dumnezeu să ne dăruiască ploi la bună vreme şi vreme prielnică, pentru a putea dobândi cele folositoare acestei vieţi! (Pr. D. Păduraru)