”Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre”. Marcu 11, 23-26

Cele mărturisite prin cuvintele Evangheliei de astăzi s-au petrecut după smerita intrare în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos. Se apropia crucificarea Sa şi Mântuitorul şi-a întărit în credinţă ucenicii. Peste puţin timp, cei apropiaţi se vor dezice de El.
Ucenicii sunt îndemnaţi să aibă o credinţă puternică şi să fie iertători. Ne întrebăm şi noi asemeni ucenicilor: de ce este atât de important să iertăm celor ce ne greşesc? Oare avem puterea şi voinţa de a face acest lucru?
Despre iertare Mântuitorul a vorbit ştiind că va avea de suportat toate umilinţele şi moartea pe cruce. Din spusele Domnului nostru Iisus Hristos desprindem răspunsul. Nu putem să ne gândim la iertarea lui Dumnezeu dacă noi nu suntem în stare să iertăm.
Ce sens mai au cuvintele rugăciunii „Tatăl nostru”, dacă nu putem ierta? De iertat poate ierta doar un om cu adevărat credincios şi înţelept. Iertarea este chipul milostivirii lui Dumnezeu şi un gest de smerenie al omului credincios. (Pr. D. Păduraru)