”Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.” (Luca 10, 19-21)
Din dorinţa de înveşnicire, creştinul îşi măsoară paşii vieţii cu dreptarul cuvintelor Domnului Iisus Hristos. Celor ce-I urmează în smerenie şi ascultare, El îi înveşmântează în haina luminoasă a învierii.
În cartea vieţii veşnice a lui Dumnezeu sunt înscrişi cei care s-au învrednicit de binecuvântarea şi milostivirea Lui. Mântuitorul ne pune la dispoziţie cele care ne pot înlesni finalizarea acestui deziderat duhovnicesc. El ne curăţă prin Botez, ne înnoieşte prin Mirungere, ne îndreaptă prin Spovedanie, ne sfinţeşte prin Împărtăşanie, ne întăreşte prin Maslu, ne rodeşte dragostea prin Cununie, ne învaţă, sfinţeşte şi ne ocroteşte prin Preoţie.
El ne cuprinde în braţele Sale şi ne spală cu lacrimile Sale, ne îmbunează prin blândeţea chipului Său, ne înseninează cu mângâierea Sa. Oricât de încrâncenaţi şi de preocupaţi am fi, să ne gândim la Domnul Hristos. Dacă ne sunt dragi părinţii care ne-au dat viaţă, să iubim şi pe Mântuitorul Cel care ne dă viaţa cea veşnică. (Pr. D. Păduraru)