”Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru Templu) şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea? Ba, da! – a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi. Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine. În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor”. (Matei 17, 24-27; 18, 1-4)

Domnul Iisus Hristos este întrebat, prin Petru, dacă vrea să plătească dajdia către împărat. Evreii erau sub stăpânirea romană şi aceştia percepeau taxe şi impozite de la toţi locuitorii Ţării Sfinte. Cei care strângeau aceste taxe erau iudei şi colectau şi o taxă pentru templu.

Astfel putem înţelege de ce Domnul Hristos a întrebat pe Petru: „Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau  de la străini?“ Răspunsul era evident – de la străini. Şi Mântuitorul concluzionează: „Iată deci că fiii sunt scutiţi“.

El ca Fiu al lui Dumnezeu şi Ucenicii Săi care sunt fraţi ai Fiului lui Dumnezeu nu trebuiau să plătească această taxă pentru templu. Taxele erau pentru supuşi, pentru robi. În cele din urmă Domnul Hristos a îndemnat pe Petru să plătească dajdia.

A fost un gest formal, însă acesta ne arată că Mântuitorul nu rămâne dator. El este deasupra tuturor legilor, dar şi a conducătorilor vremelnici ai popoarelor. (Pr. Dumitru Păduraru)