”În zilele acelea, fiind iarăşi mulţime multă şi neavând ce să mănânce, Iisus, chemând la Sine pe ucenici, le-a zis: Milă Îmi este de mulţime, că sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce. Şi de-i voi slobozi flămânzi la casa lor, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. Şi ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceştia cu pâine, aici în pustie. El însă i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Răspuns-au Lui: şapte. Şi a poruncit mulţimii să şeadă jos pe pământ. Şi, luând cele şapte pâini, a mulţumit, a frânt şi a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înainte. Şi ei le-au pus mulţimii înainte. Şi aveau şi puţini peştişori. Şi binecuvântându-i, a zis să-i pună şi pe aceştia înaintea lor. Şi au mâncat şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri cu rămăşiţe de fărâmituri. Şi ei erau ca la patru mii. Şi i-a slobozit. Şi îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părţile Dalmanutei”. (Marcu 8, 1-10)
Cei din preajma Domnului Iisus Hristos ascultau cuvintele Lui cu mult interes. Erau mulţi, era spre seară şi nu aveau ce să mănânce. Să nu ne îndoim de faptul că Fiul lui Dumnezeu ştie care sunt limitele firii umane.
Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu a oferit mană pentru hrana poporului ieşit din robia egipteană, acum Domnul Hristos i-a îndemnat pe ucenicii Săi să ofere hrană mulţimii. Apostolii au făcut un calcul sumar şi au realizat că le era imposibil să adune suma de bani necesară cumpărării alimentelor.
Au calculat la rece, uitând că lângă ei se afla Cel care poate binecuvânta, înmulţi şi împărţi. Modul în care Domnul Hristos a procedat nu a exclus pe ucenici şi pe ceilalţi de la rezolvarea unei situaţii ce părea fără ieşire.
Cineva din mulţime a oferit câteva pâini şi câţiva peşti. Fiecare şi-a adus contribuţia la această minune: Domnul Hristos binecuvântarea, ucenicii buna rânduială, iar mulţimile – darurile. O credinţă puternică poate muta şi munţii din loc. (Pr. Dumitru Păduraru)
