”Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt. Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el? Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Auzind aceasta, s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus”. (Matei 22, 15-22)

Domnul Iisus Hristos a fost nevoit să răspundă la multe întrebări meşteşugite. Întrebările veneau din partea celor care aveau dorinţa de a-L pune pe Mântuitorul în situaţii delicate, de a-I submina sau relativiza autoritatea. Însă Domnul Hristos nu era un simplu învăţător sau cineva în căutarea slavei deşarte.
Viaţa Sa a fost una exemplară, de Fiu al lui Dumnezeu, învăţăturile Sale nu erau ale unui om, ci veneau din partea lui Dumnezeu. Cei care au dorit să-L pună în dificultate au plecat ruşinaţi. Domnul Hristos a răspuns dumnezeieşte!
Arătând că pe dinarul roman era chipul împăratului de la Roma, a spus: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”. Pentru Templu se foloseau nişte monede speciale, emise cu scopul de a fi folosite doar acolo.
Oare noi cum procedăm? Mai oferim lui Dumnezeu din cele ce se cuvin Lui sau toate ale noastre merg doar spre cezarii acestei lumi? (Pr. D. Păduraru)