Acasăsinucidere maramuresEvanghelia zilei: Examenul de conştiinţă

Evanghelia zilei: Examenul de conştiinţă

spot_img

DISTRIBUIȚI

”Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze”. (Marcu 8, 27-31)

Ne întrebă Domnul Iisus Hristos: Tu cine zici şi crezi că sunt Eu? Noi, cei ce avem convingerea că suntem creştini şi urmaşi ai Domnului Hristos, ce vom răspunde la această întrebare? Tulburaţi şi debusolaţi de tot ceea ce ne înconjoară, am ajuns să vedem şi pe Mântuitorul prin ochii celui avid de senzaţional. Cei din vechime trăiau cu impresia că un prooroc din cei vechi a revenit printre ei. Chiar aminteau de Ilie, de Ioan Botezătorul sau de unul dintre prooroci. Vedeau, dar totuşi se îndoiau. Ucenicii s-au aflat mereu lângă Mântuitorul, i-au ascultat cuvintele şi au fost martori direcţi ai minunilor. Simon-Petru a mărturisit: „Tu eşti Hristosul”, adică El este Unsul lui Dumnezeu. Avem şi noi convingerea că El este Fiul lui Dumnezeu? Suntem convinşi de faptul că El a purtat crucea pentru a mântui neamul omenesc? Înţelegem că pentru noi şi pentru a noastră mântuire El a înviat din morţi? În Postul Mare, fiecare dintre noi este chemat să dea acest examen de conştiinţă. (Pr. D. Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA