”Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti”. (Ioan 8, 3-11)

Astăzi vedem cum judecă Dumnezeu. Înainte de a face dreptate, împarte din milostivirea Sa. Conform poruncilor Decalogului, adulterii erau aspru pedepsiţi prin lapidare. Iudeii de atunci un adus în faţa Mântuitorului o femeie adulteră şi au cerut ca Domnul Hristos să o judece. După legile lor, femeia trebuia ucisă. În numele justiţiei omeneşti se poate lua viaţa cuiva. Însă în numele dreptăţii lui Dumnezeu întâi vorbim despre pocăinţă şi despre milostivire. Oamenii se pregăteau să arunce cu pietre, Domnul Hristos a „aruncat” asupra femeii mila Sa. Vedem că judecata lui Dumnezeu a fost una neaşteptată şi de neînţeles pentru cei de atunci. Dumnezeu, în judecata Sa, întâi este părinte, apoi este justiţiar. Să nu avem falsa impresie că Dumnezeu tolerează păcatul! El nu vrea moartea păcătosului, ci aşteaptă întoarcerea de la starea de păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „Păcatul te stăpâneşte nu prin puterea lui, ci prin delăsarea ta”. (Pr. D. Păduraru)