”Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă”. (Matei 13, 3-9)
În capitolul al XIII-lea al Evangheliei după Sfântul Matei găsim şase parabole prin care Domnul Hristos ne vorbeşte despre Împărăţia cerului. Deoarece era în mijlocul celor care se ocupau cu agricultura, Mântuitorul a folosit exemple concrete din viaţa lor.
Ei ştiau ce era aratul, cum se semăna, când era vremea roadelor şi când era timpul pentru cules. Când Mântuitorul a rostit aceste cuvinte ne-a pus şi nouă în vedere că fiecare om este o sămânţă.
Pentru a rodi avem nevoie de pământ bun, de soare şi umezeală la bună vreme, să fim feriţi de prădători şi de rănile spinilor. Pe toate acestea Dumnezeu ni le pune la dispoziţie pentru ca noi să putem rodi.
Trebuie să contribuim şi noi cu ceva! Important este să avem dorinţa puternică de a rodi, de a ne implica personal şi să fim responsabili pentru faptele noastre. Simpla auzire a cuvântului lui Dumnezeu nu este suficientă, mai trebuie făcut un pas.
Lungul drum de la ureche la inimă îl putem parcurge într-o clipă sau într-o veşnicie. (Pr. Dumitru Păduraru)
