”În ceasul acela au venit la El unii din farisei, zicându-I: Ieşi şi du-Te de aici, că Irod vrea să Te ucidă. Şi El le-a zis: Mergând, spuneţi vulpii acesteia: Iată, alung demoni şi fac vindecări, astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi. Însă şi astăzi şi mâine şi în ziua următoare merg, fiindcă nu este cu putinţă să piară prooroc afară din Ierusalim. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit. Iată vi se lasă casa voastră pustie, că adevărat grăiesc vouă. Nu Mă veţi mai vedea până ce va veni vremea când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” (Luca 13, 31-35)
Irod era conducătorul pus de cuceritorii romani pentru a conduce Ţara Sfântă. Pentru că Domnul Iisus Hristos era foarte popular şi mulţi Îl urmau, Irod s-a gândit că Mântuitorul ar putea deveni un posibil înlocuitor pentru el.
Asemeni oricărui mediocru conducător, şi Irod căuta să-şi consolideze tronul şi autoritatea. Cu siguranţă mai îndepărtase şi pe alţii dintre cei cu pretenţii de mărire. Oare căuta Hristos Domnul un asemenea rang sau funcţie lumească?
Alta era dorinţa Mântuitorului! Cei care se simţeau vizaţi de mustrările Lui trebuiau să-şi îndrepte viaţa, să fugă de păcate şi de toate cele care nu erau pe placul lui Dumnezeu. Din activitatea Domnului Hristos vedem că El a primit la naştere daruri asemeni împăraţilor şi a fost primit în Ierusalim ca un împărat.
Vremelnicii „împăraţi” ai acestei lumi I-au dorit şi-I doresc sfârşitul. El fiind Domnul păcii, pe toţi îi primeşte ca un părinte iubitor. Mai mult, le şi iartă nesăbuitul gând de a se considera nemuritori.
