”Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. (Matei 16, 20-24)

Pătimirile şi răstignirea Domnului Iisus Hristos au avut loc într-o primăvară. Poate a fost cea mai tristă şi tragică primăvăra.
Dacă ne raportăm la Învierea Mântuitorului, putem spune că a fost cea mai luminoasă. El a fost sămânţa de primăvară din ogorul proaspăt săpat şi grăpat. Din această sămânţă s-a înălţat semeţ Crucea, iar pe ramurile ei s-au copt luminoasele fructe ale Învierii.
Primăvara ar trebui să fim mai preocupaţi şi de sufletul nostru, de curăţenia şi înfrumuseţarea lui. Pentru curăţenia de primăvară, în ogorul sufletului, să ne folosim de post, rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie. Cu Sfânta Cruce desţelenim sufletul.
Rugăciunea este sămânţa bună din care vor răsări vlăstarii faptelor bune. Prin Spovedanie curăţim toate uscăturile din viaţa noastră. Împărtăşania ne oferă bucuria de a gusta din binecuvântata rodire a ogorului.
Domnul Hristos este bucuria primăverii, rodirea verii, belşugul toamnei şi imaculatul iernii. Să avem primăvară-n suflet şi primăvară-n gând! (Pr. Dumitru Păduraru)