”Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Al cui e chipul acesta în inscripţia de pe el? Iar ei I-au zis: Ale Cezarului. Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El.” (Marcu 12, 13-17)
Sfântul Evanghelist Marcu face următoarea precizare: fariseii şi irodianii au fost trimişi să-L prindă pe Domnul Iisus Hristos „în cuvânt“, adică să-L facă să spună ceva care L-ar fi putut incrimina. Numai că Domnul Hristos, ştiind inimile oamenilor, a văzut viclenia lor.
Dacă L-am avea acum pe Mântuitorul în faţa noastră şi El ne-ar întreba ce-I dăm lui Dumnezeu şi ce-i dăm Cezarului, oare ce I-am răspunde? Întrebaţi-vă: cât din cele 7 zile ale unei săptămâni oferim lui Dumnezeu? Câte minute din cele 24 de ore cât are o zi dăruim şi lui Dumnezeu: 2, 5, 10?
Obosim sau ne plictisim repede. Am ajuns să fim robii unei false sau aparente libertăţi. Nu-L mai căutam pe Dumnezeu în sufletul nostru, ci sperăm să-L găsim pe raftul unui supermarket.
Mulţi, versaţi şi nesăţioşi sunt cezarii care doresc subjugarea noastră. Sfântul Nicolae Velimirovici aşa ne mărturiseşte: „Şcoala să fie cu credinţă, politica cu cinste, oastea cu dragoste de ţară, statul cu binecuvântarea lui Dumnezeu“. (Pr. Dumitru Păduraru)
