”În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, Spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică. Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă, Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”. (Matei 3, 1-11)
Deoarece astăzi este o zi în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, pasajul evanghelic citit este de la slujba Ceasului I. Sfântul Evanghelist Matei ne aduce mărturie despre activitatea şi predica Sfântului Ioan Botezătorul.
Prin cuvinte tăioase căuta să trezească conştiinţele celor de acum 2.000 de ani. Însă cred că dacă ar fi să vină astăzi printre noi, cam aceleaşi cuvinte ar folosi. Cei de atunci doreau o schimbare autentică în viaţa lor. Din acest motiv mergeau la Iordan pentru a primi botezul lui Ioan.
Noi, cei de astăzi, în ciuda faptului că suntem botezaţi în numele Sfintei Treimi, nu mai dorim să îndreptăm nimic în viaţa noastră. Dacă cei din faţa lui Ioan erau numiţi „pui de vipere”, pentru noi oare ce cuvinte ar folosi?
Deşi era cunoscut şi respectat ca un profet, Ioan Botezătorul cu smerenie a recunoscut că nu el este Izbăvitorul. Chiar spune că el nu este vrednic să-I ducă încălţămintea. El a pregătit calea pentru venirea Domnului Iisus Hristos. (Pr. D. Păduraru)