”Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa. Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând. Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate”. (Marcu 6, 1-7)
Ultimul verset al pericopei evanghelice de astăzi trebuie să-l punem în relaţie cu fragmentul evanghelic care ne mărturiseşte despre „pescuirea minunată”. Înainte de a-i trimite pe ucenicii Săi la propovăduit, Domnul Iisus Hristos le-a arătat cum este să devii, din simplu pescar, un „pescar de oameni”.
Deoarece ucenicii au ascultat de îndemnul Mântuitorului şi au aruncat mrejele în apă, au fost răsplătiţi însutit. Domnul Hristos a arătat mulţimilor cum pescarul poate deveni „pescar de oameni”, un păstor poate deveni un „bun păstor”, iar un semănător, un „semănător” al cuvintelor divine.
Într-un tropar, aşa mărturisim: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne, că s-a oprit în loc şi lucrează în lume. Şi a făcut din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici”. Ceea ce Semănătorul a semănat încolţeşte în inimile şi în sufletele noastre, iar apoi prin Sfintele Taine, ne uneşte cu Sfânta Sa Biserică. Şi să nu uităm că la cârma acestei corăbii stă chiar Domnul nostru Iisus Hristos. (Pr. D. Păduraru)
