”Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă. Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.” (Matei 24, 13-28)
Domnul Iisus Hristos a amintit despre un eveniment istoric care a avut loc în timpul regelui seleucid Antioh al IV-lea Epifanul. În anul 167 î.Hr., Antioh a profanat templul din Ierusalim, aşezând pe locul altarului de jertfă o statuetă a lui Zeus din Olimp – adică „urâciunea pustiirii”. După câţiva ani, această situaţie a fost îndreptată şi jertfele la templu au fost reluate.
Aşa va fi şi la cea de a doua venire a Domnului Hristos. Lumea va ajunge la o stare de păcătoşenie nemaiîntâlnită. Cele rostite de Mântuitorul au fost citite sau crezute în funcţie de credinţa şi de sufletul fiecăruia. Au apărut nenumărate teorii şi idei despre ce este sau cum va fi sfârşitul acestei lumi şi mai ales despre ce se va întâmpla atunci.
Mai important pentru sufletele noastre este cum ne va găsi sfârşitul, buni sau răi, credincioşi sau necredincioşi. Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „Dumnezeu e întotdeauna cu tine, iar tu trăieşti ca şi cum El ar fi departe de tine”. (Pr.D. Păduraru)
