Şi venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui. Şi făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: „Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat”. Şi văzând Iisus mulţime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Şi apropiindu-se un cărturar, i-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul. Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor. Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. (Matei 8, 14-23) 

În versetul 17, din pericopa evanghelică de astăzi, vedem că Sfântul Evanghelist Matei citează un text din Cartea Profetului Isaia, capitolul 53: „Acesta (adică Domnul Iisus Hristos) neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat”.

Putem spune că Mântuitorul era în mijlocul acelora pentru care venise: bolnavi, demonizaţi, trişti, înspăimântaţi sau cu false preocupări religioase. La fel ca atunci, şi astăzi există multe suflete în căutarea mângâierii şi a tămăduirii.

Fiul lui Dumnezeu a mângâiat şi a vindecat atunci, dar vindecă şi mângâie şi acum pe cei aflaţi pe patul unui spital în aşteptarea unei operaţii, pe cei cu obrazul înlăcrimat, pe cei uitaţi de copii, pe cei împovăraţi de multe păcate. Când Domnul Hristos ne atinge cu binecuvântarea Sa, toate neputinţele dispar.

Să nu deznădăjduim! Mântuitorul nu ne-a uitat, ci ne aşteaptă ca un Părinte iubitor. În „Patericul egiptean” se spune: „Urmează pe Domnul Hristos nu doar la Înviere, ci şi la purtarea Crucii”. (Pr. Dumitru Păduraru)