”Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările”. (Matei 10, 23-31)

Misiunea ucenicilor Domnului Iisus Hristos a fost aceea de a face cunoscută în toată lumea învăţătura Mântuitorului. Propovăduirea lor avea ca mesaj central Învierea lui Hristos. Pe această piatră tare s-a înălţat Biserica creştină.
Să ne imaginăm că oameni simpli şi-au lăsat familiile şi ocupaţiile cotidiene şi au plecat să propovăduiască unor necunoscuţi despre viaţa lui Iisus din Nazaret. În inima lor duceau bucuria Învierii Domnului Hristos, în urechile lor răsunau cuvintele „pace vouă”, în sufletul lor păstrau cu sfinţenie cele spuse de Fiul lui Dumnezeu.
Ei nu vorbeau despre un simplu om, ci mărturiseau despre Cel ce a venit în lume să mântuiască neamul omenesc. Când au fost prigoniţi, şi-au amintit că şi Învăţătorul lor a fost prigonit. Când au plecat din această lume au privit cu multă nădejde spre Înviere.
Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „cine vrea să împărtăşească slava lui Hristos trebuie să-I împărtăşească şi viaţa”. (Pr. D. Păduraru)