”În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie. Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi”. (Matei 14, 1-13)
Pericopa evanghelică de astăzi ne mărturiseşte despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre moartea sa mucenicească. Ioan I-a mustrat pe regele Irod pentru viaţa imorală pe care o ducea. Conducătorul iudeilor a gândit că sacrificându-l pe Ioan nu va mai avea cine să-i atragă atenţia asupra păcatelor sale.
De fapt, aceasta este dorinţa oricărui om păcătos, de a nu mai fi nimeni care să-i mai amintească de faptele imorale săvârşite. Păcatul umbreşte conştiinţa celui ce-l săvârşeşte şi îi creează impresia că trăieşte într-o pseudofericire. Mulţi îşi risipesc viaţa, familia, dragostea prin viaţa imorală pe care o duc. Câte lacrimi se varsă, câte conştiinţe se clatină, câte vieţi se distrug!
Priviţi la Irod – în băutură şi în interminabile petreceri căuta să-şi adoarmă conştiinţa şi să-şi ascundă faptele păcătoase. Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „Păcatul este nedreptate; cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul”. (Pr. D. Păduraru)
