”Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus”. (Luca 4, 22-30)

Asprimea cuvintelor Domnului Iisus Hristos au deranjat pe concitadinii Săi. Erau mulţi cei care se considerau superiori şi chiar se considerau deja mântuiţi. Mustrarea Mântuitorului i-a făcut să se vadă aşa cum erau: limitaţi şi încă necopţi în cele duhovniceşti. Atât de jigniţi s-au simţit cei din Nazaret, încât, umplându-se de mânie, au hotărât să curme viaţa Domnului Hristos.

Mulţi ne regăsim în mustrările Mântuitorului, şi poate tot la fel de deranjaţi ne simţim şi noi. Atunci când cuvintele Domnului Hristos ne atrag atenţia asupra vieţii imorale, cei vizaţi strigă sus şi tare că învăţăturile Sale sunt demodate. Acum e vremea surogatelor, a umilinţelor şi degradărilor liber acceptate.

Când nu mai ai busola moralităţii creştine, viaţa alunecă foarte uşor pe panta distrugerii sufleteşti. Parcă am ajuns să ne măsurăm zilele şi anii cu înveninatele clipe ale răutăţii.

Auzim strigându-se: „Unde eşti, Doamne?“ Răspunsul nu se lasă aşteptat: „Am fost şi sunt lângă tine mereu!“ (Pr. Dumitru Păduraru)