Deci iarăşi a mers în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi Îl ruga să Se coboare şi să vindece pe fiul lui, că era gata să moară. Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede. Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, copilul tău trăieşte. Şi omul a crezut cuvântului pe care i l-a spus Iisus şi a plecat. Iar pe când cobora, slugile lui, l-au întâmpinat spunându-i că fiul lui trăieşte. Şi cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a fost mai bine. Deci i-au spus că ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile. Aşadar tatăl a cunoscut că în ceasul acela a fost în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăieşte. Şi a crezut el şi toată casa lui. Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o iarăşi Iisus, venind din Iudeea în Galileea. (Ioan 4, 46-54)
***
Pericopa evanghelică de astăzi ne mărturiseşte despre ce înseamnă să fii un părinte responsabil şi iubitor. A fi părinte este, mai mult decât orice, realizare profesională sau satisfacţie personală.
Prin excelenţă, părintele este un om dăruit copiilor, iar copiii sunt darurile prin care Dumnezeu ne binecuvântează viaţa. „Meseria de părinte“ se învaţă din realitatea concretă a vieţii; din acest motiv lasă cele mai profunde amintiri şi-ţi oferă puternice motive de bucurie sau cele mai mari dezamăgiri. Părintele se realizează prin împlinirile copiilor săi.
Copilul este o sinteză a vieţii părinţilor, dar şi a felului lor de a fi. În multe rânduri Domnul Iisus Hristos cu multă delicateţe şi dragoste părintească a privit spre copii şi i-a binecuvântat. O mare responsabilitate apasă pe umerii familiilor de astăzi.
Dacă vom avea familii cu o viaţă morală, şi copiii îşi vor duce viaţa după principiile moralei creştine. Să ne rugăm pentru bună-creşterea, sănătatea şi împlinirea copiilor noştri. (Pr. Dumitru Păduraru)
