”Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte. Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei. Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând: Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte? Şi găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; Şi sosind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte? Şi găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte”. Luca 15, 1-10

Când Domnul Iisus Hristos predica, mulţi dintre vameşi şi dintre cei păcătoşi Îl ascultau cu interes. Oaia cea rătăcită şi drahma cea pierdută sunt de fapt sufletele rătăcite ale păcătoşilor.
În dragostea şi-n bunătatea Sa, Mântuitorul doreşte salvarea omului şi a sufletului său. Oare un părinte când îşi mustră fiul nu o face spre îndreptarea acestuia? Păstorul, atunci când pierde una dintre oile sale, se mâhneşte, dar începe să caute. Când căutările sale au finalitate şi oaia pierdută este găsită, tristeţea sa se transformă în bucurie.
Mântuitorul intra în casele vameşilor şi stătea la masă cu aceştia. Dumnezeu nu a venit pentru a exclude, ci pentru a ne oferi mântuirea. Aceasta este taina misiunii Mântuitorului: pe cei respinşi îi primeşte, le vorbeşte, le cercetează conştiinţele şi le modelează sufletele. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune aşa: „A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde”. (Pr. D. Păduraru)