EVANGHELIA DE DUMINICĂ Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. (Matei 6, 14-21)
Cu ajutorul lui Dumnezeu suntem în ajunul Postului Mare. Încă o dată avem prilejul de a ne schimba viața prin post și rugăciune, în încercarea de a fi, chiar și în această lume materialistă și atât de dependentă de plăcerile trupești, cât mai aproape de Dumnezeu și în final să ne ridicăm din mormântul păcatului odată cu slăvita Înviere a Mântuitorului Hristos. Duminica aceasta este ultima de pregătire și se numește „a Lăsatului sec de brânză”, dar și Duminica „Izgonirii lui Adam din Rai”.
Această din urmă denumire ne duce cu gândul la omul creat pentru Rai, pentru cunoașterea lui Dumnezeu. Prin voință liberă, Adam s-a separat de Dumnezeu, lipsind persoana umană de viața binecuvântată a Raiului, adică de acea primă fază a vieții umane în care nu era robie, omul nu era supus necesității de supraviețuire fizică, ci era o continuare, o prelungire a lucrării creatoare a lui Dumnezeu. Această creativitate îl caracteriza pe om drept chip al lui Dumnezeu, care odată cu căderea s-a întunecat, dar nu s-a distrus.
Primii oameni au avut de ales între bine și rău, fără ca acestea să constituie o antiteză mentală. Din păcate, au ales modul rău, care propunea drept realizabilă posibilitatea vieții prin sine, o ambiție înșelătoare care acceptă ca viață negarea acesteia și conduce inevitabil la moarte. În textul biblic putem observa că Dumnezeu vrea să-l păzească pe om tocmai de cunoașterea morții, o etapă irevocabilă, cu consecințe tragice.
Postul – disponibilitate a asumării Crucii lui Iisus
Odată cu căderea primilor oameni putem vorbi de o schimbare a modului de existență, trupul îndepărtându-se de chemarea sa dinamică la comuniune de viață, depășire de sine și dăruire din iubire. Existența pe pământ a devenit un exil. Hristos însă redeschide ușa Raiului și, prin Pătimirea pe Cruce, din dragoste, „obține prețul” răscumpărării fiecărui om. Pentru a înțelege această frumoasă taină, pentru a depăși imaginile cotidiene care funcționează conform validărilor subiective și a atinge cuprinsul iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu pentru noi, restaurarea creatului în relația dătătoare de viață cu necreatul, este nevoie de pregătire. În acest sens, postul este un bun prilej, iar Evanghelia acestei zile (Matei 6, 14-21), un fragment din cuprinzătoarea „Predică de pe Munte”, ne arată ce avem de făcut: să iertăm, condiționând iertarea păcatelor noastre de modul în care noi vom ierta pe cei care ne-au greșit, să postim, făcând o paralelă între postul „fățarnicilor” din vremea Sa și adevăratul post, și în final, îndemnul de a nu aduna comori materiale pe pământ, ci „comori” duhovnicești în cer. Planul pare simplu, dar firea noastră limitează o astfel de inițiativă și complică lucrurile.
Duminica de astăzi este a celor care cred în Rai, în restaurarea chipului întunecat al lui Dumnezeu în noi prin Cel care pentru despătimirea noastră a pătimit moarte pe Cruce. Ce oferim noi? Postul ca disponibilitate a asumării Crucii lui Iisus. Greu? Ușor? Depinde de fiecare. Este însă bine să fim atenți la cântările Vecerniei și ale Utreniei, care ne amintesc de fericirea Raiului și despre starea omului după cădere.
Astfel, la slujba Vecerniei de sâmbătă seara auzim aceste cuvinte: „Adam în preajma Raiului se tânguia: vai mie, celui furat de înșelăciune și de mărire îndepărtat”. Mai întâi suntem speriați, apoi deznădăjduiți, dar cu nădejde și credință în mila lui Dumnezeu sperăm ca prin post să înfrângem patimile trupului și să avansăm ușor spre calea cerească. Identificarea greșelilor noastre nu ar trebui să fie ceva greu și apăsător, ci un început al asumării unei igiene spirituale.
Duminica de astăzi este și a celor care pot ierta
Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că printr-o astfel de atitudine putem pune început bun perioadei de post. În general, iertarea este abținerea de la rău, eliminarea lipsei de iubire. Iertarea este o virtute creștinească, prin care ne putem apropia de înțelegerea iertării divine. Până la Hristos iertarea nu era cunoscută în lume. Iertarea este descoperirea pe care Dumnezeu o face oamenilor prin Fiul Său. Iertarea este de trei feluri: a celor care ne-au greșit, iertarea de sine și iertarea păcatelor noastre.
În general, omul credincios iubește și nu ar trebui să aibă probleme cu această poruncă. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să iertăm fără limite, răspunzându-i lui Petru: „de 70 de ori câte șapte“. Rugăciunea „Tatăl nostru“ ne arată că iertarea păcatelor de către Dumnezeu este condiționată de iertarea „greșiților“ noștri. Cu alte cuvinte, este bine să cerem iertarea de păcate, dar trebuie să învățăm și să iertăm noi înșine. Uneori, aversiunea noastră împotriva aproapelui nu pornește dintr-un fapt obiectiv, nu este un răspuns la atitudinea pe care cel de lângă noi a avut-o, ci izvorăște din închipuire. Se întâmplă să spunem un cuvânt fără a avea o intenție rea, dar cel care se știe puțin vinovat se simte insultat și dezvoltă pe nedrept o ură împotriva aproapelui său. Ceea ce ni se spune despre iertare, în textul evanghelic al acestei zile, putem aprofunda și înțelege mai bine pilda Fiului risipitor, unde observăm, printre altele, semnificația iertării cerute, care devine realitate.
Pentru primii creștini, acest mesaj al iertării era asociat cu Persoana Mântuitorului Hristos. Descoperindu-l (mesajul), ei cred în Iisus, Cel care le-a vorbit despre iertarea Tatălui. Răstignit, Iisus implora, într-o rugăciune care nu este departe de cererea din „Tatăl nostru“, iertarea lui Dumnezeu pentru cei care I-au provocat atâta suferință: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”. În ceea ce ne privește, simpla rostire zilnică a cuvintelor „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” ar trebui să ne pună pe gânduri, pentru că iertăm foarte greu. Iertarea implică de multe ori numai răul făcut nouă, personal, dar ar trebui să adăugăm și uitarea lui. Ne este greu, așa cum ni se pare imposibil să ne iubim vrăjmașii.
Noi trăim în comun, în familie, în societate, în instituții. Cum rezolvăm această problemă? Cum trecem peste conflictele care apar? Prin înțelegerea că trebuie să iertăm, că nu ne putem izola în ură, că avem de parcurs un drum al abținerii controlate prin rugăciune, pocăință, Sfântă Împărtășanie, care ne vor transforma în blânzi și buni, ne vor reda armonia pe care Iisus încearcă să o restaureze în lume. Iertăm greșelile altora, pentru a fi în pace și comuniune cu toți oamenii și pentru a ne asemăna cu Dumnezeu Cel milostiv. Sfântul Maxim Mărturisitorul, în lucrarea Capete despre dragoste, exclamă: „Fericit este cel care poate să iubească pe tot omul la fel”.
Hristos nu putea urca pe Golgota doar ca să ne propună o dietă
O astfel de iubire desăvârșită ne-ar ajuta să iertăm, să ne purtăm la fel cu toți oamenii, dar și față de fiecare om în parte, având o atitudine egală, neschimbându-ne de la o clipă la alta. Revenind la post, Evanghelia acestei zile ne arată că nu trebuie să-l ținem cu tristețe, ci cu bucurie. Postul este o abținere, nu un exercițiu nutrițional.
Hristos nu putea urca pe Golgota doar ca să ne propună o dietă. Dieta poate că modelează trupul, postul însă are în vedere sufletul. În sâmbăta Lăsatului sec de brânză, Biserica îi pomenește pe toți bărbații și femeile care au fost luminați prin postire. Ei sunt modelele, călăuzitorii în arta postirii și a pocăinței. Să începem postul fiindu-ne clar că nu putem iubi, dacă nu iertăm. Hristos S-a jertfit din iubire pentru noi, or, când cineva ne-a greșit, să nu fim lipsiți de îndurare, pentru ca și Dumnezeu să ne ierte nouă.
Prin post, rugăciune, pocăință, împărtășirea cu Sfintele Taine, vom reuși să ne bucurăm de acele comori spirituale care nu se schimbă, nu se devalorizează și nu se pierd, ci rămân veșnice.
Pr. Prof. Dr. Emanoil Băbuș
