Selecția Națională Eurovision 2016 are loc în municipiul Baia Mare în zilele de 4 și 6 martie 2016. Evenimentul este organizat de Televiziunea Română și Municipiul Baia Mare, cu susținerea Radio România. Spectacolele vor avea loc la Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare și vor fi televizate. Semifinala are loc în 4 martie, de la ora 20.30, iar finala în 6 martie, de la ora 20.30. Accesul în sală va fi permis până la ora 20.00. Biletele vor fi puse în vânzare începand de marți, 23 februarie 2016, în următoarele locații: Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, Teatrul Municipal Baia Mare și următoarele chioșcuri ale Urbis SA: B-dul Traian nr.31; Piața Revoluției nr.8, str. Victoriei nr.6, str.Victoriei nr.132, str. Firiza nr. 72, str. Barajului nr.55 și în Baia Sprie – lângă magazinul Lidl. Prețul unui bilet este de 5 lei/spectacol.