Belgia s-a impus cu 1-0 în fața Suediei, în ultimul joc al grupelor de la turneul final din Franța. Victoria ”dracilor roșii” le aduce acestora calificarea de pe locul doi, în optimile Campionatului European. În faza următoare Hazard și Compania vor întâlni Ungaria.
De partea cealaltă, Suedia va pleca acasă, după ce a acumulat un singur punct în grupa E a turneului final. Partida cu Belgia a fost ultimul joc pentru Zlatan Ibrahimovic în echipa națională a Suediei. Fostul star al celor de la PSG și-a anunțat retragerea în urmă cu doar câteva zile.
Partida dintre Belgia și Suedia a fost una cu multe ocazii, de o parte și de alta, însă fără rezultat pe tabela de marcaj. Golul a venit în poarta lui Isaksson în minutul 84.Nainggolan a prins un șut puternic din afara careului de 16 metri, iar portarul Suediei nu a mai avut ce face și a trebuit să se recunoască învins.
Hațegan la centru
Un gol marcat pe final de Robbie Brady a adus victoria Irlandei în faţa Italiei, scor 1-0, şi calificarea echipei lui Martin O’Neill în optimile de finală ale Euro 2016. Este pentru prima oară în istorie când „verzii” reuşesc să treacă de faza grupelor la un Campionat European.
De cealaltă parte, chiar dacă a ratat şansa de a încheia pentru prima oară din 2000 încoace cu trei victorii într-o grupă a unui turneu final, Italia merge mai departe de pe primul loc în grupa E şi va juca împotriva Spaniei, într-o reeditare a finalei din 2012.
Obligaţi să câştige pentru a se califica, irlandezii au început mai bine în faza rezervelor squadrei azzurra şi au ratat două mari ocazii în primele 21 de minute ale partidei de la Lille. Mai întâi, Hendrick a tras puţin pe lângă vinclu de la marginea careului, pentru ca Murphy să-l întindă serios pe Sirigu, portarul lui PSG respingând de sub bară lovitura de cap a atacantului de la Ipswich Town.
Replica italienilor a fost aproape inexistentă. Cu excepţia unui şut pe lângă poartă al lui Immobile, elevii lui Antonio Conte nu au ameninţat deloc poarta lui Randolph în prima repriză. Mai mult decât atât, cu un minut înainte de pauză, Irlanda putea primi un penalty, dar Ovidiu Haţegan a lăsat jocul să continue la duelul dintre McClean şi Bernardeschi.
În partea a doua, azzurri au fost mai prezenţi în atac, iar Zaza şi Insigne, care a trimis în bară la doar 3 minute după ce a intrat pe teren, au ratat şansa de a deschide scorul. Finalul a aparţinut, însă, tot irlandezilor. Hoolahan a irosit o şansă uriaşă în minutul 84, dar s-a revanşat un minut mai târziu, când a centrat ideal pentru lovitura de cap a lui Brady, care a înscris şi cu ajutorul lui Sirigu, ieşit neinspirat în încercarea de a-l bloca pe mijlocaşul de 24 de ani.
S-a terminat 1-0 pentru Irlanda, care termină grupa E pe locul 3 şi va întâlni Franţa în optimi, în ceea ce ar putea fi o revanşă după barajul cu cântec pentru calificarea la Cupa Mondială din 2010, când Henry a adus calificarea „cocoşilor” după un gol înscris în urma unui henţ nesancţionat de arbitru.
A fost doar a treia înfrângere suferită de Italia în grupele de la Euro şi prima după cea cu Olanda, din 2008. Totodată, Antonio Conte a pierdut primul joc oficial de când a preluat conducerea tehnică a squadrei azzurra.