EURO 2016 Echipa de fotbal a Portugaliei a câștigat în premieră titlul de campioană europeană, după ce a învins formația Franței cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, în finala EURO 2016, duminică seara, pe Stade de France din Saint-Denis.
Franța rămâne cu două titluri europene (1984, 2000) și unul mondial (1998), pierzând a doua sa finală, după cea de la Cupa Mondială din 2006.
Începutul de meci a fost destul de alert, iar fiecare echipă a avut câte un șut la poartă, prin Nani (4), respectiv Sissoko (6).
Franța a accelerat apoi și Rui Patricio a avut două intervenții bune (10), mai ales la lovitura de cap a lui Griezmann, când s-a opus golului, iar apoi la mingea expediată cu capul și de Giroud.
Evenimentul principal al primei reprize a fost accidentarea lui Cristiano Ronaldo, în minutul 10, după o intrare tare a lui Payet, la genunchiul stâng al vedetei de la Real Madrid. Ronaldo a primit îngrijiri medicale timp de câteva minute (18-20), a revenit pe gazon, dar nu a putut continua și a părăsit terenul pe targă, cu ochii în lacrimi, fiind înlocuit cu Quaresma.
Sissoko a fost cel mai periculos om al Franței, cu o incursiune încheiată cu șut puțin peste poartă în min. 22 și un șut din careu în min. 34, respins providențial de Rui Patricio (34).
Portugalia a avut câteva oportunități, dar i-a lipsit tocmai omul de la finalizare, Ronaldo. Adrien Silva (23) a șutat pe lângă poartă, la cea mai bună șansă a oaspeților.
În repriza secundă, Pogba a tras peste poartă de la distanță (54), iar Griezmann (58) a avut un șut bun din unghi, reținut de Rui Patricio. Griezmann (66) a ratat cea mai mare ocazie a partidei, reluând cu capul peste poartă din poziție ideală la centrarea lui Coman. Rui Patricio a fost apoi salvator (75) la șutul din întoarcere al lui Giroud.
Lloris a fost și el providențial, în două rânduri, la un șut surprinzător al lui Nani (80), urmat de o foarfecă a lui Quaresma. Au fost primele șuturi ale lusitanilor pe spațiul porții.
Sissoko l-a întrebuințat din nou pe Rui Patricio (84), cu un șut din afara careului, dar goalkeeper-ul portughez a respins spectaculos. Gignac l-a întors pe Pepe în 6 metri, dar a ratat golul ”de aur” în min. 90+2, când șutul său a lovit bara, iar meciul a ajuns în prelungiri.
Portugalia a avut o mare ocazie de gol în prelungiri (104), însă Lloris a respins excelent mingea trimisă cu capul de Eder. Franța a avut șansă și în min. 108, când Guerreiro a luat la țintă bara transversală din lovitură liberă. Această ocazie a prefigurat deschiderea scorului, reușită de Portugalia, prin rezerva Eder (109), cu un șut la colț din afara careului, după o acțiune personală.
Portugalia a cucerit trofeul, deși nu era cotată printre favorite și în ciuda unui parcurs care nu a impresionat, sacrificând de multe ori spectacolul în fața rezultatului, cu o singură victorie în 90 de minute în șapte meciuri (2-0 în semifinala cu Țara Galilor). Lusitanii, care au pornit de pe locul al treilea în Grupa F, au arătat însă că sunt o echipă solidă, în care grupul a fost principalul actor, în ciuda prezenței vedetei Ronaldo în rândul său, dar și în absența sa.
Portugalia — Franța 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri
A marcat: Eder (109).
Saint-Denis, Stade de France: 75.868 spectatori
EURO 2016 — finala
Au evoluat echipele:
Portugalia: 1. Rui Patricio — 21. Cédric Soares, 3. Pepe, 4. José Fonte, 5. Raphael Guerreiro — 14. William Carvalho — 16. Renato Sanches (9. Éder, 79), 23. Adrien Silva (8. Joao Moutinho, 66), 10. Joao Mario — 17. Nani, 7. Cristiano Ronaldo (căpitan; 20. Ricardo Quaresma, 25).
Selecționer: Fernando Santos.
Rezerve neutilizate: 22. Eduardo, 12. Anthony Lopes — 2. Bruno Alves, 6. Ricardo Carvalho, 19. Eliseu, 15. André Gomes, 13. Danilo Pereira, 18. Rafa Silva, 11. Vieirinha.
Franța: 1. Hugo Lloris (căpitan) — 19. Bacary Sagna, 21. Laurent Koscielny, 22. Samuel Umtiti, 3. Patrice Evra — 15. Paul Pogba, 14. Blaise Matuidi — 18. Moussa Sissoko (11. Anthony Martial, 110), 7. Antoine Griezmann, 8. Dimitri Payet (20. Kingsley Coman, 58) — 9. Olivier Giroud (10. André-Pierre Gignac, 78). Selecționer: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 23. Benoît Costil, 16. Steve Mandanda — 17. Lucas Digne, 2. Christophe Jallet, 13. Eliaquim Mangala, 4. Adil Rami, 6. Yohan Cabaye, 5. N’Golo Kanté, 12. Morgan Schneiderlin.
Arbitru: Mark Clattenburg; arbitri asistenți: Simon Beck, Jake Collin; arbitri asistenți adiționali: Anthony Taylor, Andre Marriner (toți din Anglia); arbitru de rezervă: Viktor Kassai (Ungaria)
Delegat UEFA: Janis Mezeckis (Letonia), observator UEFA pentru arbitri: Pierluigi Collina (Italia)
Cartonașe galbene: Cedric (34), Joao Mario (62), Umtiti (80), Guerreiro (95), Matuidi (97), William Carvalho (98), Koscielny (107), Pogba (115), Fonte (119).
Marcatorul golului victoriei, cel care a trimis-o pe Portugalia în istorie, Eder, atacantul lui Lille, a intrat în teren în minutul 79, în locul copilului minune al fotbalului portughez, Renato Sanches.
E cu atât mai impresionant faptul că atacantul de 28 de ani, născut în Guinea-Bissau, a marcat golul victoriei Portugaliei cu cât Eder a înscris primul său gol al carierei într-un meci oficial la națională!
Atacantul de 28 de ani a bifat al 30-lea său meci pentru naționala Portugaliei, pentru care a marcat de trei ori până aseară, dar toate cele trei reușite au venit în partide amicale, cu Italia, Estonia și Norvegia.