Meciul dintre selecţionatele Muntenegrului şi Rusiei a fost suspendat definitiv în minutul 67, la scorul de 0-0, vineri seară, la Podgorica, din cauza incidentelor petrecute între jucătorii celor două formaţii. Meciul dintre cele două naţionale de fotbal, partidă în Grupa G a preliminariilor Euro 2016, a fost de la început tensionat.
Arbitrii au întrerupt repede meciul pentru o jumătate de oră, după ce în primul minut portarul oaspeţilor, Igor Akinfeev, a fost lovit în cap de o torţă aruncată de suporterii formaţiei gazdă. Akinfeev, rănit serios, a fost transportat pe o targă în afara terenului, iar arbitrul german Deniz Aytekin a trimis cele două echipe la vestiare. După o jumătate de oră, cele două echipe au revenit pe gazon şi partida s-a reluat fără Akinfeev, acesta fiind înlocuit.
În minutul 66 al partidei, arbitrul a acordat penalty pentru Rusia, după ce Aleksandr Kokorin a fost faultat în careu de Marko Basa. Şutul lui Roman Şirokov a fost apărat de portarul Vukasin Poleksic.
La doar câteva secunde după ratarea loviturii de pedeapsă, din tribună au început să fie aruncate obiecte spre rusul Kombarov, acesta fiind lovit. A urmat o încăierare generală între jucătorii celor două echipe, iar arbitrul a decis oprirea meciului.