Italia s-a calificat in semifinalele EURO 2012, dupa ce-a castigat la penaltiuri, scor 4-2 (0-0 in timpul regulamentar), sfertul de finala disputat duminica seara cu Anglia.
Anglia – Italia a fost numit duelul fotbalului frumos vs cel urat, insa la Kiev situatia din teren a fost complet schimbata. Italienii au jucat incantator, in timp ce englezii au tras cu dintii sa ajunga la penaltiuri.
In timpul regulamentar, interventiile fabuloase ale lui Hart si barele s-au opus unui gol mai mult ca meritat al Italiei. De partea cealalta, doar Rooney l-a pus la incercare pe Buffon. Pana si posesia a fost neta in favoarea italienilor (63%-37%).
Italienii au abordat agresiv meciul, cu posesie bună, cu presing şi au ratat prima ocazie mare de gol în minutul 3, când De Rossi a prins un voleu de la circa 25 de metri şi mingea a izbit bara porţii lui Hart.
Anglia parcă a fost trezită de această ocazie şi a ratat şi ea golul (5), când Johnson a reluat din 7 metri, dar Buffon a agăţat in extremis balonul. Parker a trimis şi el un şut la poartă, dar imprecis (13). Apoi, Rooney a reluat cu capul peste transversală la centrarea lui Johnson (14).
Italia a revenit la cârma jocului şi a controlat meciul, având câteva ocazii mari de gol, mai ales prin incisivul Balotelli. Pirlo l-a găsit pe Balotelli cu o pasă genială (25), dar atacantul lui Manchester City a fost blocat în ultimul moment de Terry. Tot Balotelli a reluat acrobatic (32), dar Hart a fost la post. Anglia a fost periculoasă pe o contră (32), dar Welbeck, găsit excelent de Rooney, a trimis peste poartă din poziţie excelentă de finalizare.
Cassano a avut şi el două şuturi bune, primul alături (33), iar al doilea l-a obligat pe Hart să respingă (38). Balotelli a irosit o nouă ocazie mare de gol (41), la mingea recentrată de Cassano, după care a expediat un trasor (43), peste buturile lui Hart.
Şi după pauză meciul a continuat în acelaşi ritm alert, cu atacuri de o parte şi alta. Italia a ratat ocazii mari prin De Rossi (48), care a reluat din 6 metri pe lângă ţintă, De Rossi şi Balotelli, ale căror şuturi au fost respins de Hart, după care Montolivo a trimis peste poartă (52). Balotelli a mai avut o ”foarfecă” în min. 60, dar balonul s-a dus peste transversală.
Anglia şi-a creat şi ea o ocazie mare de gol, prin Young (65), al cărui şut din careu a fost deviat în ultimă instanţă în corner de Abate. Apoi, Buffon a fost atent la lovitura liberă a lui Gerrard, la care Rooney nu a ajuns (77). În finalul meciului, Johnson a salvat golul, la şutul lui Nocerino din careu (89), după o pasă remarcabilă a lui Marchisio.
În prelungiri, Italia a fost aproape să marcheze, dar şutul-centrare al lui Diamanti a lovit bara (101). Acelaşi Diamanti a fost în prima plan în min. 113, când a reluat pe lângă poartă la centrarea lui Balzaretti, însă nu s-a marcat şi meciul a ajuns la loviturile de departajare.
Diamanti a marcat lovitura decisivă, după ce Young şi Cole au ratat, la fel ca şi Montolivo.
Cifrele oferite de UEFA pentru acest meci sunt relevante: Italia a avut o posesie a mingii de 64%-36%, 35-9 la şuturi la poartă şi 20-4 pe poartă şi două bare.
La penaltiuri, Anglia a inceput bine, insa dreptatea a fost facuta in cele din urma. Gerrard si Rooney au inscris pentru britanici, in timp ce Balotelli, Pirlo (cu o scarita superba), Nocerino si Diamanti i-au dus pe italieni in primele patru echipe ale Europei. Au ratat Young si Cole de la englezi si Montolivo de la Squadra Azzura.
In semifinale, Italia va întâlni Germania, joi, de la ora 21:45.